Surorile Cheeky se imbratiseaza

By dansezpentrutine

Image and video hosting by TinyPic
Vineri seara, la Pro Tv, la “Dansez pentru tine”, a fost duelul familiilor, a emotiilor, a lacrimilor si a despartirilor. Timp de mai bine de 4 ore si jumatate cat a durat emisiunea, Pro Tv a fost lider detasat de audienta atat la nivelul intregii tari, cat si pe intreg publicul din mediul urban si pe publicul comercial, cu varste curpinse intre 18 si 49 de ani, din mediul urban.

In intervalul orar 20.30 – 1.06, Pro Tv a inregistrat pe publicul urban o medie de audienta de 8,1 puncte de rating si 23,8 cota de piata, fata de Antena 1 care a avut doar 4,3 puncte de rating si 12,5 cota de piata. In minutul de aur al emisiunii, 22.13, Pro Tv a fost urmarit de aproape 2 milioane de telespectatori la nivelul intregii populatii a Romaniei.

Dupa un spectacol unic pe care perechile “gemene” aflate la duel l-au dat impreuna in aplauzele publicului, telespectatorii Pro Tv au votat care dintre surorile de la Cheeky Girls merge mai departe in competitia visurilor. La aflarea verdictului publicului in urma caruia Gabriela si Andrei au fost eliminati din concurs, toti concurentii in frunte cu Monica si cu partenerul ei Darius au inceput sa planga si s-au imbratisat minute in sir nevrand parca sa-i lase pe cei doi sa paraseasca platoul pe scara invingatorilor. Cu toate ca toata lumea a fost impresionata de legatura puternica intre surorile gemene de la Cheeky Girls, intre coregrafii lor, sot si sotie, si intre partenerii lor, prieteni foarte buni, nimeni nu a putut schimba deznodamantul editiei de vineri.

Gabriela a parasit concursul cu ochii in lacrimi, cu promisiunea ca-i va fi alaturi lui Andrei de cate ori acesta va avea nevoie, cu certitudinea ca a castigat multi prieteni si cu sentimentul ca a luptat cu toata fiinta ei pentru implinirea visului lui Andrei. Desi a iesit din competitie, Gabriela promite ca va fi cu sufletul alaturi de toate perechile si ca o va sustine cu toata fiinta sa pe sora ei geamana, Monica, si pe partenerul ei, Darius, in restul editiilor.

In momentul in care vorbea telespectatorilor despre suferinta pe care o simt cele doua surori iubite de toata lumea, ca sunt despartite in urma duelului, Iulia Vantur nu si-a mai putut retine lacrimile si a inceput si ea sa planga. Prezentatoarea emisiunii a marturisit imediat ca si-a promis inainte ca nu va plange, mai ales se astepta la asta, pentru ca aproape de fiecare data, la momentul despartirii de o pereche concurenta sufera enorm si isi retine cu greu lacrimile. Se pare ca uneori reuseste sa-si stapaneasca lacrimile, alteori nu, dar cert este ca se implica cu tot sufletul in povestile si visurile concurentilor si se bucura atunci cand ei sunt bucurosi si sufera atunci cand ei plang.

Raluca Turcan a acceptat sa vina in platoul emisiunii “Dansez pentru tine” pentru a ajuta o fetita extrem de talentata sa continuie sa practice dansul de performanta pe care este la un pas sa-l abandoneze din cauze financiare. Raluca Turcan a plutit pe ringul emisiunii in pasi de vals animata de dorinta de a o ajuta pe micuta dansatoare. Si antrenorul Emil Sandoi a impresionat spectatorii cu gratia cu care a executat un vlas alaturi de fiica sa pentru a ajuta un micut fotbalist care nu-si poate permite nici macar sa-si cumpere un echipament de antrenament. Pe langa ajutorul oferit de sponsor, micutul fotbalist a mai primit de la Emil Sandoi un echipament original al echipei nationale de fotbal, adidasi, minge si multe incurajari. Si specialistul in dansuri folclorice Marin Barbu a avut un moment special in ringul emisiunii alaturi de baletul emisiunii si de coregraful Edi Stancu. El a lasat deoparte costumul popular, s-a imbracat in pantaloni scurti, si-a pus ochelari de soare la ochi si a facut un hip-hop de a vibrat tot platoul.

Din duel s-au dus direct pe primul loc. Salvata din duelul spectaculos cu sora sa, Monica Irimia a terminat seara de vineri pe locul intai in urma punctajului acordat de juriul emisiunii. Pe locul al doilea in editia in care s-au dansat samba si folclor romanesc a fost perechea Piticu’ si Oana, rasfatata de juriu in editiile trecute cu cele mai mari note, iar pe locul al treilea au fost Cristina Cepraga si Dan Hedesiu. Pentru a treia oara in patru editii cate au fost pana acum, Catalin Josan si Andreea sunt din nou la duel, iar vestea au primit-o, prin puterea obisnuintei, cu zambetul pe buze si cu calm. Pe intreg parcursul competitiei de vineri, Catalin Josan a tinut pe bratul drept o banderola cu steagul Romaniei in semn de solidaritate cu compatriotii sai din Republica Moldova care trec acum prin momente grele.

Dupa ce in editiile trecute au oferit dansuri spectaculoase, inedite si pline de umor, Alin Oprea si Roxana Al-Sanadi au fost condamnati pentru prima data la duel. Dupa mai bine de 4 saptamani in care Roxana a continuat sa se antreneze si sa danseze pe propria raspundere cu fractura de calcaneu si cu toate acestea a obtinut note mari cu ajutorul lui Alin, al coregrafului Bursucul si al ambitiei ei, in a patra editie, se pare ca juriul i-a trimis la duel. Roxana Al-Sanadi are 35 de ani, este din Bolintin si viseaza sa poata construi un viitor sigur pentru cei doi copii ai ei care reprezinta totul pentru ea. Roxana s-a casatorit pentru prima data la varsta de 14 ani. Din pacate, primul mariaj s-a dovedit mai degraba cosmarul vietii sale. Primul sot devenise un alcoolic notoriu care nu o scotea din batai administrate zilnic. A pus punct casniciei, dar a stat mult internata in spital pentru a-si reveni dupa batai. Roxana n-a fost singura afectata de comportamentul acestui barbat. Fiul lor, Cosmin Tache, a ramas traumatizat. In prezent este elev in clasa a 12-a si in paralel cu scoala munceste de la 6 dimineata pana la ora 12 ca vanzator la un magazin alimentar. Roxana s-a casatorit a doua oara crezand ca si-a gasit sufletul pereche, un doctor arab, de origine yemena pe nume Ahmed Al-Sanadi. Cat au locuit in Yemen, Ahmed s-a transformat intr-un alt fel de om de care Roxana a simtit nevoia sa fuga inapoi in tara. Impreuna cu Ahmed, Roxana are o fetita de 10 luni. Inca n-au divortat, el locuind in tara natala –Yemen. Roxana locuieste inghesuita intr-o camera cu cei doi copii ai sai. In aceesi casa locuiesc si mama sa si fratele ei cu sotia si copilul. Roxana isi doreste sa lupte pentru a le oferi copiilor sai un acoperis mai sigur si libertate fetitei sale. Telespectatorii ii pot salva pe copiii Roxanei de la chinul unei vieti grele trimitand sms la 1776 cu textul Alin sau sunand la 0900760 605.

Catalin Josan danseaza alaturi de Andreea Stanescu care viseaza sa-i poata oferi fratelui sau grav bolnav tratamentele necesare, proteza pentru picior si un trai civilizat. Fratele Andreei s-a nascut cu o malformatie la inima si a fost operat la varsta de 14 ani pe cord deschis. Din blocul operator a capatat un microb in urma caruia a facut septicemie. Dupa operatia pe cord deschis medicii i-au uitat un cateter in artera femurala, in urma caruia a trebuit sa i se faca interventii chirurgicale deoarece facuse deja o tromboza si s-a ajuns la concluzia ca trebuie amputat piciorul drept ca sa ii fie salvata viata. Din cauza situatiei lui Alex, mama a renuntat la serviciu, dar si ea are probleme de sanatate, sufera de tensiune si urmeaza tratament. Andreea isi doreste pentru fratele sau tratamente, o proteza performanta pentru a-i usura viata si pentru parintii sai putin bucurie si un trai mai decent. Cei care vor sa o ajute pe Andreea sa-si salveze fratele o pot face sunand 0900760 604 trimitand sms la 1776 cu textul “Catalin”.

Lasă un răspuns